Becurile economice sunt o risipă de bani

Lumina economică are un campion, şi acesta este tubul neon amorsat cu starter de ultimă generaţie.

Până la apariţia starterelor cu amorsare fără filamente, neoanele erau doar cu puţin mai economice decât aşa numitele "becuri economice" (în fapt becurile economice sunt tot tuburi cu descărcare în vapori de mercur, tot un fel de neoane în miniatură, cu diferenţa că tubul în sine nu mai poate fi înlocuit când se defectează, este legat constructiv de starter).
Becurile cu LED sunt de mare viitor, dar în momentul actual nu pot concura cu clasicul neon, pentru că lampa este mult prea scumpă (desigur, luăm în calcul durata mare de exploatare a becului LED, "cantitatea" totală de lumină produsă), şi calculul hârtiei ne arată că TCO/număr ore, pentru aceeaşi lumină produsă, este dezavantajos (când tragem linie, costul pe fiecare lumen este mai scump cu becul LED decât cu neonul amorsat Entervill).

După decembrie 2010, momentul lansării starterelor tip Entervill, neoanele au devenit o opţiune fără concurenţă în domeniul iluminatului economic. Pentru exact aceeaşi lumină produsă (link):
  • becurile economice au un consum dublu de energie electrică faţă de tuburile neon. Vezi secţiunea Avantajele tubului neon amorsat de droserul Entervill.
  • fiecare ciclu aprindere-stingere a becului economic îi scurtează enorm durata de viaţă. Un bec economic aprins şi stins de 10 ori pe zi se va defecta în câteva luni, indiferent de marcă/brand. Comparaţi cu neoanele amorsate Entervill, care pot fi aprinse şi stinse de sute de ori pe zi, fără să le fie afectată durata de viaţă - indiferent de numărul de cicluri de aprindere-stingere, tubul neon va lumina timp de aproximativ trei ani. Aprinderile-stingerile pur şi simplu nu afectează tubul neon amorsat Entervill.
  • inacceptabil pentru perioada actuală: la defectarea unui bec economic, împreună cu "tubul" becului se aruncă şi "droserul" - electronica becului, care amorsează tubul, cele două fiind legate. Este ca şi cum am arunca şi starterul împreună cu neonul la defectarea tubului neon.
Pe scurt: costurile cu iluminatul în varianta Entervill sunt insignifiante faţă de costurile cu un bec economic, la aceeaşi lumină produsă.
Când se alege tipul de iluminat ce va fi folosit într-o companie sau locuinţă, sunt luate în considerare câteva criterii: costul corpului de iluminat, consumul de energie electrică, spectrul luminii emise (lumina trebuie să fie cât mai naturală, cât mai apropiată de lumina diurnă), durata de viaţă a corpului de iluminat, şi altele. Din păcate, unele criterii se contrazic cu altele din această listă.
Luând în considerare toate criteriile de mai sus, considerăm că tubul neon folosit împreună cu starterul Entervill sunt campioni absoluţi în economie. Există un indicator care nu poate fi păcălit: TCO/Nr. ore (costul total de deţinere -total cost of ownership, împărţit la nr. ore de utilizare). Vă rugăm să analizaţi tabelul de mai jos, pentru o comparaţie pe diferite criterii între diferite tipuri de iluminat.

Comparaţie între diferite sisteme de iluminat
  Cost consumabil (lampă) Durata de viaţă la puţine cicluri aprindere-stingere Durata de viaţă la multe cicluri aprindere-stingere Spectrul luminii emise Indicatorul TCO/Nr. ore
Bec cu incandescenţă Mic Mediu Mică  Artificial Prost
Bec economic de firmă Mare Mare Mică Diurn Mediu
Bec economic low cost Mic Mică Mică Artificial Prost
Bec cu led Mare Mare Mare Diurn Mediu
Tuburi neon + starter cu amorsare fără filament Mic Mare Mare Diurn  Bun

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre amorsarea tuburilor fără filament (în engleză cold cathode technology), daţi click aici  (link în limba engleză).

Pentru lista completă cu avantajele aduse de amorsarea tuburilor cu starterul Entervill, daţi click aici.

Întrebări frecvente: click aici.